luni, 6 iulie 2015

Copilul si soarele

Vulnerabilitate ridicata

Fara sa intram in generalitati teoretice indeobste cunoscute, vom remarca de la inceput ca o cauza importanta a evolutiei morbiditatii determinate de expunerea necontrolata la soare deriva dintr-o educatie deformata. E foarte raspândita ideea ca pielea bronzata este un simbol de frumusete si de sanatate. In realitate, procesul respectiv reprezinta sistemul de aparare a pielii, pentru a evita afectiuni mai grave. Dintre categoriile cele mai vulnerabile, se detaseaza categoric copiii, din mai multe motive.

  • Pielea copilului e mai fina si mai sensibila decât cea a adultului, astfel ca probabilitatea aparitiei de arsuri grave exista la el si in cazul expunerii scurte la soare in intervalele orare cele mai calde (7 minute si chiar mai putin).
  • Insolatiile repetate din copilarie creeaza conditii favorabile sporite pentru aparitia melanoamelor, mai târziu.
  • La copii, exista mult mai mult timp pentru dezvoltarea unor boli caracterizate prin lungi perioade de latenta, mai multi ani de pierdut si mai multa suferinta de indurat, daca sanatatea li se degradeaza; insasi speranta de viata marita sporeste gradul de risc la persoanele cu cancer de piele si cu cataracta.
  • Expunerea la soare in copilarie este cea mai ridicata: de-a lungul vietii unei persoane, acest lucru se petrece in proportie de 80%, numai pâna la 18 ani
  • Copiilor le place mult sa se joace in aer liber, insa in general nu sunt la curent cu efectele nocive ale ultravioletelor.

Studiile de specialitate arata ca patru cazuri din cinci, de cancer al pielii, pot fi evitate, cu conditia adoptarii unui comportament corespunzator. Incurajarea copiilor sa-si ia masuri de precautie simple va duce la evitarea insolatiilor si a problemelor pe termen lung, totodata permitându-le celor mici sa profite de timpul petrecut in aer liber. Nu e deloc banala ideea ca parintii trebuie sa le ofere toate exemplele adecvate si sa se asigure ca metodele de protectie pentru copii functioneaza eficient. Niciodata nu trebuie expusi la soare sugari sub 12 luni. E bine sa ne asiguram de:


  • imbracaminte protectoare pentru copii, inclusiv un accesoriu pentru acoperirea capului si ochelari de soare;
  • folosirea produselor de protectie impotriva UV a pielii, cu spectru larg (creme, lotiuni etc.);
  • evitarea sederii copiilor la soare, prea mult timp, mai ales in perioadele de caldura maxima - orele 1100-1600;
  • ramânerea la umbra, daca totusi se joaca in aer liber; 

  • evitarea lampilor cu ultraviolete si a saloanelor de bronzat.


Umbra, hainele si sepcuta constituie impreuna cea mai buna protectie a copiilor. Ecranul solar protector devine necesar astfel pentru partile corpului care ramân expuse, cum sunt mâinile si fata. De asemenea, parintele nu trebuie sa fie niciodata "prea ocupat", pretextând astfel tinerea copilului in soare mai mult decât e cazul.

Vigilenta maxima in orice imprejurare!

Nu numai pe plaja sau la piscina e nevoie de protectie, ci in timpul oricarei activitati in aer liber. Nu de putine ori, unele persoane fac insolatie deoarece nu-si dau seama ca trebuie sa se protejeze. Copiii pot fi expusi la o influenta solara intensa chiar când se afla pe balcon, in timpul iesirilor din week-end sau al unei vizite la zoo, in timpul recreatiilor (la scoala sau la gradinita), in timpul unor activitati sportive in aer liber s.a.m.d.

O atentie speciala trebuie acordata acestor aspecte la munte, intrucât aici intensitatea radiatiilor UV creste cu 8% la fiecare 1000 de metri altitudine. Radiatiile UV sunt mai intense pe cer senin, insa pot pastra o forta semnificativa si pe vreme noroasa. In plus, sa nu uitam ca multe suprafete naturale - zapada, dar si nisipul sau apa - reflecta razele soarelui, sporind nivelul de expunere la UV.

Mai precizam ca in destul de multe tari occidentale, cu sau fara implicarea OMS, s-au alcatuit si se desfasoara programe de informare si de lucru efectiv, in scoli sau in alte medii, in sensul protejarii copiilor si al asigurarii celor mai potrivite conditii de igiena si de sanatate, inclusiv pe domeniul prezentat mai sus. {coala româneasca, din nefericire, este aproape totalmente straina de asemenea masuri specifice civilizatiei umane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cartea de vizita sa-ti fie bunul simt.
Nu agreez comentariile rautacioase. Acestea vor fi eliminate automat.

Postari similare

Related Posts with Thumbnails